Lumea la pas

Live to travel, travel to live!
My Travel Blog

Vis

Continente

Țări

oceane

Un site, un om și o poveste

Lumea la Pas se vrea a fi un site de călătorii, un site cu povești, impresii, gânduri, amintiri și visuri despre locuri, vizitate și nevizitate, despre oameni, simpatici și mai puțin simpatici, despre culturi și obiceiuri înțelese sau bizare, despre clădiri, orașe, muzee, natură și culori, despre orice mă ajută pe mine, sau pe voi, să ne împachetăm lucrurile pentru următoarea aventură…

Omul e cum îl știți, simplu, două mâini, două picioare, o ea mai precis… o visătoare ce-și hrănește viața cu drumeții, bilete de avion, alergat prin gări și stații de autobuz, aruncat de haine în același ghiozdan negru, ușor tocit pe ici pe colea și colecții de fotografii „furate”, adunate cu grijă de pe drum… Aici, n-am buletin sau pașaport… sunt un anonim, întors cu spatele la cameră, ce se vrea descoperit printre rânduri.

Povestea „Lumea la pas” a început cu prima călătorie în Grecia, un soare arzător, a plajă perfectă, o pereche de sandale prăfuite și un templu impunător… a continuat cu straduțe întortocheate, muzee mici și mari, contrucții megalitice, răpuse de timp, medievale, gotice, contemporane, site-uri arheologice, ape cristaline, vârfuri de munte… acceleași sandale prăfuite ce și-au găsit perechea în alternativa bocancilor de iarnă și…

…o dorință, un vis magic, himeric… să văd fiecare colțișor de lume (momentan teran) și să mă bucur de fiecare pas făcut în acest periplu, în care, de astăzi, nu mai sunt singură… pentru că, Lumea la pas este și povestea voastră!

Amintiri din pribegie

Pas cu pas, voi înconjura pământul… nu în 80 de zile, nu în 80 de luni, dar într-o viață pare plauzibil… Vezi mai jos ultimele aventuri „Lumea la pas”!